Cristi Balaj s-a plâns de greșelile de arbitraj făcute în favoarea FCSB și a acuzat oficialii campioanei României că nu recunosc când sunt ajutați.
Președintele CFR-ului nu s-a mai putut abține și a răbufnit după meciul cu Unirea Slobozia.
FCSB a învins-o pe Unirea Slobozia, scor 3-0, în etapa 17 din Superliga. Cristi Balaj a comentat faza controversată de la golul lui Darius Olaru.
Căpitanul roș-albaștrilor a lovit transversala, iar mingea a căzut în preajma liniei porții. Centralul nu a dictat gol, însă reușita a fost validată în urma intervenției VAR.
Președintele CFR-ului susține că arbitrii din camera VAR nu trebuiau să intervină la acea fază întrucât în România nu a fost implementată tehnologia goal-line, iar reluările nu sunt tocmai edificatoare.
Balaj e de părere că FCSB a beneficiat de mai multe ori de ajutor din partea arbitrilor, însă oficialii campioanei României se fac că nu văd.
Președintele CFR-ului a amintit ce s-a întâmplat la meciul cu FC Botoșani, scor 0-1, atunci când Ștefan Târnovanu a acuzat că zidul a fost pus la o distanță nepotrivită.
„Nu aveam tehnologia goal-line. Nu am avut cameră pe linia porții. Asistentul a fost cel mai bine poziționat. El a stabilit că nu e gol valabil. Mingea a atins bara la rădăcina ei în momentul în care a atins gazonul.
Bara are aceeași grosime cu linia porții. Din acel contact, mingea a revenit pe teren. Cum stabilești tu că a fost gol 100%?
Nu am văzut meciul. Am înțeles că FCSB a meritat să câștige, dar hai să vedem. Și noi am jucat meciuri cu echipe mai slab cotate decât noi, hai să primim și noi cadou când mingea atinge linia porții și să se dea gol pentru noi. Hai să se înceapă de la 1-0 pentru noi.
Nu aș fi intervenit dacă nu am fi fost atacanți. Etapa trecută au primit cadou la U Cluj lovitura liberă din care a ieșit golul FCSB-ului. S-a inventat acel fault la intervenția lui Nistor asupra lui Bîrligea și a ieșit un gol.
Cu Slobozia, în prima etapă, a fost ținerea în afara suprafeței de pedeapsă. Am făcut acest lucru doar ca să răspund la intervențiile lor în momentul în care apare o fază ambiguă legată de CFR.
N-a mai contat că la meciul cu Dinamo trebuia să primească adversarul cartonaș roșu sau că golul lui Dinamo a fost în urma unui corner acordat eronat.
Dacă există o fază ambiguă, iar arbitrul ia decizia în favoarea CFR-ului, ies repede și fac valuri, dar uitați-vă în ograda voastră pentru că primiți cadouri și nu spuneți nimic despre ele.
Inventați distanțe de 12 metri, având repere punctul de la 11 metri, semicercul. Distanța trebuie să fie de minim 9,15, iar dacă distanța a fost cumva de 9,30 sau 9,45, ei vin și spun că a fost de 12 metri în loc să spună că a fost o execuție excelentă și au meritat să câștige cei de la Botoșani”, a spus Cristi Balaj, la Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER